Fostul negociator şef cu UE, Vasile Puşcaş, susţine că performanţele dezvoltării României ca stat membru al UE s-au petrecut printr-un fenomen de contagiune cu politicile europene, însă nu a existat o strategie proprie, lăsând impresia unui asociat care stă cu mâna întinsă la finanţări.
Vasile Puşcaş a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX că România nu a urmat nici măcar traseele dezvoltării angajate prin Tratatul de Aderare.
„Performanţele dezvoltării României, ca stat membru al Uniunii Europene, s-au petrecut printr-un fenomen de contagiune cu instituţiile, politicile europene şi interacţiunile parteneriale cu celelalte state membre. Până acum, însă, nu am avut o strategie a noastră, un program propriu de fuziune a intereselor ţării cu procesul integrării europene, adesea lăsând impresia unui asociat care stă cu mâna întinsă la finanţările de la Bruxelles. Nu am urmat nici măcar traseele dezvoltării angajate prin Tratatul de Aderare”, a spus Puşcaş.
Acesta a susţinut că România a celebrat Ziua Europei ca pe o zi în care de la Uniunea Europeană s-ar revărsa râuri de lapte şi miere, ”nu ca o celebrare a şansei de a ne reconstrui destinul, de a merge şi noi convergent şi cu viteză sporită spre stadiul de civilizaţie europeană avansată”.
„Nededicându-se aducerii la noi acasă a beneficiilor aderării la Uniunea Europei, liderii politici şi economici ai României au asistat pasiv la plecarea românilor spre zonele mai dezvoltate ale Uniunii, aceştia preferând o integrare individuală în construcţia europeană la care tocmai aderaserăm. Aceasta şi pentru că, în România, nu li s-a oferit ocazia realistă de a fi cuprinşi într-un efort naţional constructiv, raţional, accelerat îndreptat spre integrarea europeană”, a subliniat fostul negociator şef al României cu UE.
Vasile Puşcaş consideră că, la 70 de ani de la Declaraţia lui Schuman – 9 mai 1950, o viziune optimistă despre Europa postbelică, UE se prezintă cu o faţă nu prea surâzătoare, cu incertitudini şi trăiri dubitative care nu se datorează doar actualei crize sau a celei trecute cu un deceniu în urmă.
„Uniunea Europeană este, acum, şi într-o fază a crizei moral-culturale, rezultat al unei crizei prelungite de leadership. Cu toate acestea, deşi se discută chiar despre proiecte de dezintegrare, UE continuă a fi un spaţiu extraordinar al unităţii în diversitate, ceea ce-i poate da şi mai multă măreţie, prosperitate şi motive să fredoneze >”, a menţionat acesta.
Vasile Puşcaş a afirmat că Ziua Europei nu este doar despre ceea ce s-a realizat ca destin de civilizaţie, urmând Planul Schuman-Monnet, ci este despre speranţă şi efort creativ-constructiv, despre continuarea unui proiect care nu a servit doar ca o umbrelă în vreme de furtună.
”Este despre un drum în care statele membre şi cetăţenii europeni urmăresc mai mult decât punerea în comun a greutăţilor pentru a-i fi mai uşor fiecăruia. Împreună, toţi care am optat pentru o cale de viaţă în UE, trebuie să realizăm o fuziune a intereselor, aşa zicea Schuman, care să nu se bazeze doar pe sistemul Pieţei Unice, ci să dezvolte o adevărată cale de viaţă europeană în care cultura şi spiritualitatea să împlinească cele mai înalte deziderate ale umanităţii”, a subliniat fostul negociator şef al României cu UE.
Puşcaş este de părere că şi Ziua Europei ar merita să celebreze un mereu regenerat spirit european, care să nu includă doar valori materiale-utilitariste (economico-politice), ci şi pe cele care pot perpetua şi avansa fondul binelui european.
Ziua Europei este un moment de amintire şi recunoştinţă faţă de cei care au fondat şi realizat procesul integrării europene, chiar atunci când nu i se dădeau sorţi de izbândă.
”Şi să învăţăm că proiectul european nu este doar despre prezent, ci şi despre viitor, el însemnând devenire, creativitate, dedicare, perseverenţă. Iar la fiecare celebrare a Zilei Europei să ne angajăm că vom face din UE o comunitate care va fi tot mai bună, de succes, să servească, prin negocierea fuziunii intereselor, binele tuturor cetăţenilor europeni. Ziua Europei este despre şansele noastre de a a avea o Uniune Europeană mai bună, prosperă, prestigioasă! Eu cred că e posibil. Depinde de noi!”, a mai menţionat Vasile Puşcaş.
Negociind Tratatul de Aderare a României la UE, Puşcaş a avut în vedere evidenţierea potenţialului deosebit al României de a evolua pe un drum al construcţiei europene în devenire iar pentru aceasta trebuia ca raportarea liderilor şi cetăţenilor români, la aplicarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, să ducă la realizarea, în România, a standardelor şi valorilor europene.
„Aşa că ne rămâne tot opţiunea de a menţine ataşamentul nostru faţă de sensurile optimiste ale Zilei Europei şi speranţa că vom reuşi să facem pasul convingător şi necesar spre redefinirea propriei noastre identităţi naţionale, ca parte a ritmului şi direcţiei unei dorite Renaşteri a Uniunii Europene!”, a conchis Vasile Puşcaş.